Istoria localității

Cu câteva sute de ani în urmă, pe locul unde este așezat acum satul Văscăuți creștea o pădure deasă – deasă. Din inima acestei păduri se șerpuiau la vale trei pârâiașe cu apă rece și cristalină, care apoi se uneau într-o deltă. De acolo, curgând printre pietre, își făceau loc, ajungând să se scurgă în Nistru.

Cam prin anul 1780, un om cu numele Vasica, păscând turma de oi, a dat de pădurea aceasta, unde era tot ce-i trebuia: pășuni întinse cu iarbă mustoasă, apă curată și din belșug, umbră răcoroasă. Văzând aceste locuri prielnice, el a hotărât să-și facă o căsuță și să se stabilească aici cu traiul.

Peste vreo 40 de ani, un boier, fiind la vânătoare și urmărindu-și prada, a dat de căsuța mică și de stăpânul ei. S-a minunat mult de frumusețea acestor locuri, de bogățiile naturale din jur și a spus că el, boierul Străjescu, își va construi aici un conac și se va muta în el cu traiul. S-a ținut de cuvânt boierul Străjescu și, peste puțin timp, a venit aici cu lucrători, a defrișat o bucată de teren și, în anul 1828, a ridicat o mândrețe de conac, cu două beciuri mari și niște galerii subterane lungi.

Mulți dintre lucrătorii aduși au vrut să se stabilească și ei aici. Astfel, s-au așezat cu traiul mai jos de casa lui Vasica. În acest fel a fost întemeiat satul Văscăuți, care a primit denumirea de la primul locuitor al localității, „Vasica s ovțami” (Васька с овцами).

În anul 1832, boierul Străjescu a ridicat o biserică în curtea sa, aducând multe materiale de construcție prețioase, chiar și clopotul. Apoi, mai spre pădure, a construit o fabrică de rachiu.

Fiind bătrân, boierul Străjescu s-a stins din viață, iar moștenitor a fost un nepot al său din Iași – Buznea. Tânărul boier era bețiv și iubea grozav petrecerile. Frumoase sunt serile de vară prin aceste locuri, când, după o zi călduroasă, pădurea îți dăruiește binevenita răcoare. Trist și urât îi era boierului Buznea în serile când, după clocoteala zilei, se lăsa liniștea peste conac.

Și, odată, în amurg, când în pridvorul conacului își trăgea melancolic pipa, auzi un cântec lung și jalnic, ce i-a străpuns inima. Sluga, trimisă să vadă cine-i, i-a adus lui Buznea vorbă că o șatră de țigani s-a oprit în livada boierească și cere învoire de popas pentru noapte.

Ce mai veselie a fost în acea noapte scurtă de vară la conacul boieresc! Și, în iureșul fierbinte al cântecului și dansului, boierul le-a promis țiganilor cele mai bune pământuri din moșia sa, numai să rămână aici cu traiul. După un sfat al țiganilor, o parte din șatră s-a așezat cu traiul aici, pe aceste locuri, și au intrat în istoria satului, păstrând până azi numele de familie de atunci: Corbu, Nacu, Corneț, Gămurari, Remișovschii și altele.

Odată, la un joc de cărți, boierul Buznea a pus moșia în joc, iar vechilul său, care avea o soție frumoasă, și-a pus soția. La acest joc de cărți, un alt boier, cu numele Hudevici, a câștigat moșia. Buznea a plecat, iar Hudevici a devenit stăpânul acestei moșii.